răufăcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și
f.,
adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. –
Rău +
făcător.