rateș - explicat in DEX

rateș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Reg.; înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś.

rateș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
ráteș, ráteșe, s.n. (reg.; înv.) 1. han mare la drum. 2. (fig.) hardughie.

rateș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ráteș (ráteșe), s. n. – Han, posadă. – Var. ratuș. Germ. Rathaus, prin intermediul pol. ratusz, rut. ratuš (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 310). În Mold.

rateș (Dicționaru limbii românești, 1939)
ráteș (Mold. sud), rátoș și rátuș (nord) n., pl. e (rut. rátuš, rátuša, han; pol. ratusz, rus. rátuša, primărie, d. germ. rathaus, primărie. Cp. cu conteș). Han mare la drum (nu în sat orĭ în oraș): rateșu luĭ Conachi (Covurluĭ). Fig. Iron. Hardughie, casă mare și nu prea frumoasă.

rateș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe

rateș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] — Din ucr. ratuś.