rateș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁTEȘ, rateșe, s. n. (
Reg.;
înv.) Han așezat la o șosea principală. [
Var.:
rátoș s. n.] – Din
ucr. ratuś.rateș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ráteș,
ráteșe, s.n. (reg.; înv.)
1. han mare la drum.
2. (fig.) hardughie.
rateș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ráteș (ráteșe), s. n. – Han, posadă. –
Var. ratuș. Germ. Rathaus, prin intermediul
pol. ratusz, rut. ratuš (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 310). În
Mold.rateș (Dicționaru limbii românești, 1939)ráteș (Mold. sud),
rátoș și
rátuș (nord) n., pl.
e (rut.
rátuš, rátuša, han; pol.
ratusz, rus.
rátuša, primărie, d. germ.
rathaus, primărie. Cp. cu
conteș). Han mare la drum (nu în sat orĭ în oraș):
rateșu luĭ Conachi (Covurluĭ).
Fig. Iron. Hardughie, casă mare și nu prea frumoasă.
rateș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ráteș (
înv.)
s. n.,
pl. ráteșerateș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁTEȘ, rateșe, s. n. (
înv.) Han așezat la o șosea principală. [
Var.:
rátoș s. n.] — Din
ucr. ratuś.