rascote (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))RÁSCOTE s. f. Grămadă de lemne, vreascuri, crengi (aduse de apă). – Din
rasc (
var. lui
vreasc) +
suf. -ot.rascote (Dicționaru limbii românești, 1939)ráscote și
ráncote f. pl. (var. din
vreascurĭ. Cp. și cu
troscot).
Vest. Vreascurĭ. – Și
harcotă f. col. (Suc.).
rascote (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rascote f. pl. crăci uscate:
vizunia era înconjurată de bușteni și de rascote ISP. [Cf.
vreasc].