rânji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV.
Intranz. și (
reg.)
refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții.
2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din
bg. rămža „a mârâi”.