rană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊
Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun.
A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația.
A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute.
2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din
sl. rana.rană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ránă (rắni), s. f. – Bubă, plagă. –
Mr. rană, megl. rănă. Sl. (
bg.,
sb.,
cr.,
slov.,
rus.)
rana (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 304; Conev 92). –
Der. răni, vb. (a face răni), din
sl. raniti; rănitură, s. f. (
înv., rană).
rană (Dicționaru limbii românești, 1939)ránă f., pl.
rănĭ (vechĭ)
rane (vsl. bg. sîrb. rus.
rána, rană). Leziune produsă în carne pintr´o [!] lovitură c´un glonț orĭ c´o armă ascuțită:
o rană din bătălie. Fig. Suferință morală, întristare adîncă:
ranele [!] vrăjmășieĭ (Cant. Ist. ĭer. 382).
rană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ránă s. f.,
g.-d. art. rắnii; pl. rănirană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rană f.
1. ruptură în părțile moi ale corpului;
2. fig. suferință, durere:
rănile inimei. [Slav. RANA].
rană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊
Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun.
A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația.
A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute.
2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. — Din
sl. rana.