ramură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦
Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor.
2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din
ram.ramură (Dicționaru limbii românești, 1939)rámură f., pl.
ĭ (lat.
rámula, dim. d.
rama [glos. Reichenau] =
ramus, ram). Crangă [!], cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare:
Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire:
un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte:
algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice.ramură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rámură s. f.,
g.-d. art. rámurii; pl. rámuriramură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ramură f.
1. lemn ieșit din trunchiul arborelui;
2. partea unui lanț de munți sau a unui curs de apă:
Carpații au mai multe ramuri; 3. pl. coarnele cerbilor;
4. fig. diviziune, parte:
diferitele ramuri ale matematicelor; 5. subdiviziunea unei familii. [V.
ram, pl.
ramuri, de unde s’a abstras un sing.
ramură].
ramură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦
Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor.
2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. — Din
ram.