ram (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Din
lat. ramus. Cf. ramură.ram (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ram (rámuri), s. n. – Creangă.
Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru
pl. n.,
cf. v. it. ramora (Caragață,
BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin
sing. analogic
ramură (
megl. ramură),
s. f. (creangă),
cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur,
BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la
lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). –
Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica);
rămurea, s. f. (ciupercă, Clavaria botrytis);
rămuriș, s. n. (crengărie);
rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin
lat. rāmŭlōsus. –
Der. neol. ramifica, vb.;
ramificați(un)e, s. f., din
fr.ram (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAM (abreviere de la
Random
Acces
Memory)
s. n. invar. Memorie a semiconductoarelor rapide accesibile pentru lecturare și scriere la microprocesoare.
ram (Dicționaru limbii românești, 1939)ram n., pl.
urĭ (lat.
ramus).
Trans. (1784).
Azĭ neol. Rar. Ramură, creangă.
Fig. Diviziune, parte.
ram (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ram s. n.,
pl. rámuriram (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAMᾹYANA, epopee sanscrită, creată probabil în
sec. 4
î. Hr. și atribuită poetului Vālmῑki. Compusă din
c. 24.000 de distihuri, cuprinde povestirea peripețiilor prințului Rāma, a șaptea reîncarnare a lui
Vișnu și a soției sale Sῑtā, fiica regelui Janaka; ei sunt reprezentați ca imaginea perfectă a omului-rege și a soției sale. Tradusă în numeroase dialecte locale,
R. a fost extrem de populară în India și Asia de Sud-Est și a inspirat multe opere literare și artistice. Împreună cu „Mahabharata” este unul dintre cele două mari poeme epice în limba sanscrită ale Indiei antice.
ram (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ram n.
1. ramură:
teiul vechiu un ram întins-a EM.;
2. fig. diviziune, parte integrantă:
ramul administrativ. [Lat. RAMUS].
ram (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAM, ramuri, s. n. Ramură. —
Lat. ramus. Cf. ramură.