raliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁLIȚĂ s. f. v. rariță.raliță (Dicționaru limbii românești, 1939)ráliță (vest) și
ráriță (est) f., pl.
e (bg. sîrb.
rálica, dim. d.
ralo și
oralo, plug; rus. vsl.
rálo și
orálo, d.
orati, a ara. V.
răz-or).
Sud. Plug mic fără roate, cu doŭă coarne (cu cormana în doŭă părțĭ) și cu un singur corn (mîner) care se întrebuințează la rărit și învălit cuĭburile de popușoĭ [!] și la grădinărie ca să facĭ brazdele maĭ adîncĭ. O constelațiune (
Lira orĭ
Sirius).
raliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁLIȚĂ s. f. v. rariță.