ragtime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAGTIME s. n. 1. Tip de piesă muzicală în ritm de jaz, născută din fuziunea folclorului negru cu muzica de dans. ◊ (Adjectival)
Dans ragtime. 2. Stil pianistic de interpretare a muzicii ragtime (
1). [
Pr.:
régtaim] –
Cuv. engl.ragtime (Marele dicționar de neologisme, 2000)RAGTIME [RÉGTAIM]
s. n. 1. muzică sincopată și rapidă, specifică jazului, din fuziunea folclorului negru american cu muzica de dans a albilor. 2. stil pianistic prin execuția acestei muzici, marcând cu mâna stângă timpii tari printr-un sunet, în timp ce mâna dreaptă reproduce melodia sincopată și cu unele broderii (2). (< amer.
ragtime)
ragtime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ragtime (angl.) [
pron. régtaĭm]
s. n., art.
ragtime-ul;
pl. ragtime-uri.
ragtime (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAGTIME [rægtaim] (
cuv. engl.)
s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, care al luat naștere în statul american Missouri și a reprezentat, împreună cu bluesul, unul dintre elementele constitutive ale jazz-ului. Muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. Beneficiază de partituri scrise și publicate.
ragtime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAGTIME, ragtime-uri, s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, reprezentând unul dintre elementele constitutive ale jazzului și caracterizat printr-o muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. ◊ (Adjectival)
Dans ragtime. [
Pr.: régtaĭm] —
Cuv. engl.