rage (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁGE, rag, vb. III.
Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦
Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [
Var.:
răgí s. f.] – Din
lat. ragere.rage (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ráge (rág, răgít), vb. – A mugi, a răcni, a behăi.
Lat. ragĕre (Densusianu,
Hlr., 197; Pușcariu 1427; REW 7077),
cf. v. fr. raire. Din
sec. XVII, tendința este de a asimila
conjug. cu cea a
vb. în
-ire: formele
part. ras și ale gerunziului
răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puțin folosite. –
Der. răget, s. n. (behăit, muget), cu
var. răget, ragăt, rare;
rangăt, s. n. (zbierat, muget),
var. cu infix nazal;
ramăt, s. n. (muget), negreșit altă
var., deși dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai ușor).
rage (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ráge (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. ráge, imperf. 3
sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
rage (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rage v. a sbiera ca vitele:
boii rag, caii rânchează AL. [Lat. vulg. RAGERE = clasic RUGIRE].
rage (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁGE, rag, vb. III.
Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦
Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [
Var.:
răgí s. f.] —
Din lat. ragere.