raf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAF, rafuri, s. n. (
Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din
magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”.
raf (Marele dicționar de neologisme, 2000)RAF s. n. (cinem.) mișcare rapidă de panoramare a aparatului de filmat. (< germ.
Raff)
raf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)raf (ráfuri), s. n. – Șină.
Germ. Reif, prin intermediul
mag. ráf, sb. raf (Tiktin; Scriban). În
Trans.raf (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAF v. Royal Air Force.raf (Dicționaru limbii românești, 1939)1) raf, V.
raft 2.raf (Dicționaru limbii românești, 1939)2) raf n., pl.
urĭ (ung.
ráf, rut.
raf, d. germ.
reif, id.).
Trans. Șina roateĭ.
raf (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)raf, -uri, s.n. – Cerc de fier de la roata de lemn a carului (ALR 1956: 339): „C-a vini roata cu rafu’ / Și-ndată ți-a turti capu” (Bilțiu 2002: 65; Asuaju de Jos). Termen general în Ardeal; atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din germ. Reif (sau Reifen „cerc; anvelopă, pneu„), prin intermediul magh. dial. raf (DER).
raf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)raf (
reg.)
s. n.,
pl. ráfuriraf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAF, rafuri, s. n. (
Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. — Din
magh. dial. raf. Cf. ucr. r a f a „gratie”.