radiodifuziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [
Pr.:
-di-o-di-fu-zi-u-] – Din
fr. radiodiffusion.radiodifuziune (Dicționar de neologisme, 1986)RADIODIFUZIÚNE s.f. Comunicare, emisiune radiofonică a unei știri, a unei cuvântări, a unui concert etc. ♦ Instituție care organizează și se ocupă cu asemenea emisiuni; radio (3). [Pron.
-zi-u-. / cf. fr.
radiodiffusion].
radiodifuziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)RADIODIFUZIÚNE s. f. transmisiune radiofonică a unui program de știri, de muzică etc., destinate recepției publice. ◊ instituție care organizează asemenea emisiuni; radio
2(I, 3). (< fr.
radiodiffusion)
radiodifuziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f.,
g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúniradiodifuziune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RADIODIFUZIÚNE (‹
fr.)
s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde radio neghidate a unui program de sunet (
r. sonoră) sau de imagini și sunet (
r. vizuală sau televiziune radiodifuzată), destinată recepției publice; unul dintre mijloacele principale de informare în masă. ♦ Instituția care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe.
radiodifuziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [
Pr.: -
di-o-di-fu-zi-u-] — Din
fr. radiodiffusion.