radiocomunicație - explicat in DEX

radiocomunicație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio². [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication.

radiocomunicație (Dicționar de neologisme, 1986)
RADIOCOMUNICÁȚIE s.f. Transmiterea și recepția la distanță a unor sunete, semne sau imagini cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. radiocommunication].

radiocomunicație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RADIOCOMUNICÁȚIE s. f. transmiterea și recepția unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice. (< fr. radiocommunication)

radiocomunicație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)

radiocomunicație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RADIOCOMUNICÁȚIE (‹ fr.) s. f. Telecomunicație care, pentru transmiterea informației, folosește undele radio. Transmiterea mesajelor se face cu ajutorul unui radioemițător și al unei antene de emisie, iar recepția cu ajutorul unei antene de recepție și al unui radioreceptor. În radioemițător se formează semnalele radio, care sunt emise (în formă de unde electromagnetice) de antena de emisie în spațiul înconjurător, ajung până la antena de recepție, iar de la aceasta sunt transmise la radioreceptor, unde mai întâi sunt amplificate, apoi transformate în semnale corespunzătoare mesajului transmis. R. a fost demonstrată prima dată la 7 mai 1896 de către A.S. Popov.

radiocomunicație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio². [Pr.: -di-o-] — Din fr. radiocommunication.