râcâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV.
Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele;
p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊
Expr. A(-l) râcâi (pe cineva)
la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.