rașpă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁȘPĂ s. f. v. rașpel.rașpă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ráșpă (ráșpe), s. f. – Pilă. –
Var. hrașpă, Trans. rașpă(lă)u, rașpoi, rașpel, rașpil. Germ. Rspel, parțial prin intermediul
sb.,
slov.
rašpa (Cihac, II, 525; Borcea 204),
cf. mag. ráspó, sp. raspa. Ultima
var. are și sensul de „țuică tare”. –
Der. răspălui, vb. (
Trans., a pili).
rașpă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)rașpă, rașpe s. f. (er.) penis.
rașpă (Dicționaru limbii românești, 1939)ráșpă și
hráșpă (nord) f., pl.
e, rașpắŭ, rașpóĭ (Trans.) n., pl.
ăĭe și
oaĭe, raspél și
rașpél n., pl.
e (germ.
raspel, d.
raspeln, a răzui, vgerm.
raspôn [hrespan], de unde și it.
raspare, fr.
ráper, a răzui, rudă cu rom.
hreapcă și
grapă. D. germ. vine pol.
raszpla și
raszpil, rus.
ráspilĭ, sîrb.
rašpa; ung.
raspó și
ráspoiv, de unde
rașpăŭ și
rașpoĭ). Pilă mare și lată de pilit metalu, lemnu, pelea [!] și copitele. – Și
răzălăŭ.rașpă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rașpă f. pila groasă a rotarului. [Ung. RÁSPÓ (din nemț.
Raspel)].
rașpă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁȘPĂ s. f. v. rașpel.