răzuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (
concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [
Pr.:
-zu-i-] –
Răzui +
suf. -tură.răzuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)răzuitúră f., pl.
ĭ. Lucru răzuit (trecut pin [!] răzătoare):
răzuitura de hrean. – Și
răzătură și
răsătură.răzuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzuitúră (-zu-i-) s. f.,
g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúrirăzuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de
a răzui; (
concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [
Pr.:
-zu-i-] —
Răzui +
suf. -
tură.