răzleț - explicat in DEX

răzleț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv).

răzleț (Dicționaru limbii românești, 1939)
răzléț și (vest) răznéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. razna și infl. și de răzlețesc). Despărțit de aĭ săĭ, izolat, înstrăinat: Eleleĭ, frate răzlei, Ce nu viĭ să mă maĭ vezĭ ? (P. P.) V. solitar.

răzleț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe

răzleț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. — Din răzleți (derivat regresiv).