răzeș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moșnean;
p. gener. țăran liber, posesor de pământ. – Din
magh. részes.răzeș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răzéș (răzéși), s. m. – Înv., în
Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. –
Var. rezeș, rezaș, răzaș și
der. Mag. részes „copropietar”, de la
rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti,
BL, IX, 72-9; Rosetti,
Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din
sl. reža „parte” (Densusianu,
GS, IV, 409), care este același cuvînt
mag.; din
tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din
lat. radius „hotar” (Giuglea,
Dacor., I, 496); din
pol. rycerz ‹
germ. Ritter „călăreț” (Nandriș,
RF, I, 325-9).
Der. răzeșie, s. f. (proprietate);
răzășesc, adj. (de răzeș);
răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși);
răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș).
răzeș (Dicționaru limbii românești, 1939)răzéș, V.
răzăș.răzeș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzéș s. m.,
pl. răzéșirăzeș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răzeș m. Mold. țăran proprietar de pământ. [Ung. RÉSZES, părtaș].
răzeș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean;
p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. — Din
magh. részes.