răzbunic(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RĂZBUNÍC,răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Răz- + bunic.
răzbunic(Dicționaru limbii românești, 1939) răzbuníc, -ă s., pl. ĭși f. e (răs- și bunic). Străbunic.
răzbunic(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunic(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RĂZBUNÍC,răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. — Pref. răz- + bunic.