răzbubui - explicat in DEX

răzbubui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbúbuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. – Răz- + bubui.

răzbubui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzbubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúbuie, imperf. 3 sg. răzbubuiá; conj. prez. 3 să răzbúbuie

răzbubui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbubuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. — Pref. răz- + bubui.

răzbubuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
răzbúbuĭ v. intr. Lit. Bubuĭ tare.