răzbubui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZBUBUÍ, pers. 3
răzbúbuie, vb. IV.
Intranz. (Despre surse de zgomote,
p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. –
Răz- +
bubui.răzbubui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzbubuí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
răzbúbuie, imperf. 3
sg. răzbubuiá; conj. prez. 3
să răzbúbuierăzbubui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZBUBUÍ, pers. 3
răzbubuie, vb. IV.
Intranz. (Despre surse de zgomote,
p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. —
Pref. răz- +
bubui.răzbubuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)răzbúbuĭ v. intr.
Lit. Bubuĭ tare.