războinic - explicat in DEX

războinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război¹. 2. Adj. Care ține de război¹, privitor la război¹, de război¹. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

războinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice

războinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război¹, privitor la război¹, de război¹. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. — Din sl. razbojnikŭ.

războĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.