răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZBÍCI1, răzbice, s. n. (
Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. –
Răzbi +
suf. -ici.răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din
răzbici1.răzbici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzbíci1 (
reg.)
s. n.,
pl. răzbícerăzbici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzbicí2 (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. răzbicésc, imperf. 3
sg. răzbiceá; conj. prez. 3
să răzbiceáscărăzbici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZBÍCI1, răzbice, s. n. (
Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. —
Răzbi +
suf. -
ici.răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. — Din
răzbici1.răzbicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)răzbícĭ n., pl.
e (d.
răzbesc).
Olt. Priboĭ, cuĭ de oțel cu care se găuresc cercurile, se împing afară cuĭele bătute ș. a. Varga pușcociĭ.