răvac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răvác (-curi), s. n. –
1. Miere naturală. –
2. Primul must, care curge fără a distruge strugurii. –
Var. ravac. Tc. ravak (Șeineanu, II, 300; Lokotsch 1710),
cf. sb. ravak. –
Der. răvăci, vb. (a pritoci vinul), probabil cuvînt identic cu
a răvăși, vb. (a pritoci vinul; a descompune, a răscoli, a zăpăci), pentru al cărui semantism
cf. cele două sensuri ale
sp. trasegar; răvășeală (
var. răvăceală),
s. f. (dezordine, zăpăceală).
răvac (Dicționaru limbii românești, 1939)răvác, V.
ravac.răvac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răvac n.
1. partea cea mai curată a mierii ce se scurge din fagurii expuși la soare;
2. must scurs din struguri:
o vedriță de răvac POP. [Turc. RAVAK].