răuvoitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. –
Rău +
voitor.răŭvoitor (Dicționaru limbii românești, 1939)*răŭvoitór, -oáre adj. (
răŭ și
voitor, după fr.
malveillant și
malévolus). Voitor de răŭ, care vrea rău altuĭa.
răuvoitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m.,
pl. răuvoitóri; f. sg. și
pl. răuvoitoárerăuvoitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răuvoitor a. care voiește răul.
răuvoitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. —
Rău +
voitor.