răutăcĭos - explicat in DEX

răutăcios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios.

răutăcios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse

răutăcios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răutăcios a. 1. pornit a face rău: om răutăcios; 2. plin de răutate: ce răutăcios ești! [Tras din răutate].

răutăcios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] — Răutate + suf. -ios.

răutăcĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)
răutăcĭós, -oásă adj. (d. răutate). Plin de răutate, veninos: om răutăcĭos, privire răutăcĭoasă. Mușcător, malițios, ironic: epigramă răutăcĭoasă.