răufăcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și
f.,
adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. –
Rău +
făcător.răufăcător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răufăcătór (rău-) adj. m.,
s. m.,
pl. răufăcătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. răufăcătoárerăufăcător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și
f.,
adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. —
Rău +
făcător.