rătund (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂTÚND, -Ă adj. v. rotund.rătund (Dicționaru limbii românești, 1939)rătúnd, -ă adj. (lat.
rŏtŭndus, d.
rota, roată; it.
rotondo și
tondo, sard.
tundu; lat. pop.
rĕtŭndus, pv.
redon, vfr.
reond, nfr.
rond, sp. pg.
redondo. Rom.
ă poate proveni din
ŏ, ca
lăcustă, păturniche din
locusta, coturnix, nu numaĭ de cît [!] din
ĕ din
retundus. V.
rond). De forma roateĭ saŭ a sfereĭ:
cercu, sfera, cilindru, conu îs figurĭ rătunde. Compus din liniĭ curbe:
un obraz rătund. Fără fracțiunĭ orĭ subdiviziunĭ:
o sumă rătundă. – Forma
rotund, cum zic uniĭ, nu e pop., nicĭ fam.
rătund (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rătund a. V.
rotund. [Vechiu-lat. RETUNDUS = clasic ROTUNDUS].
rătund (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂTÚND, -Ă adj. v. rotund.