răsuna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSUNÁ, pers. 3
răsúnă, vb. I.
Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe).
2. A se umple de sunete puternice; a vui.
3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. –
Lat. resonare.răsuna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsuná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
răsúnărăsunà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răsunà v.
1. a suna tare, a reda sunetul cu intensitate:
casa răsuna de strigătele sale; 2. a produce un sunet:
vioara răsună sub degetele sale. [Lat. RESONARE].
răsuna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSUNÁ, pers. 3
răsúnă, vb. I.
Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe).
2. A se umple de sunete puternice; a vui.
3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. —
Lat. resonare.