răsuflet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (
Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. –
Răsufla +
suf. -et.răsuflet (Dicționaru limbii românești, 1939)răsúflet n., pl.
e. Rar. Răsuflare:
ținîndu-șĭ răsufletu. Răgaz:
A spune dintr´un răsuflet (Agrb. Înt. 108), a spune dintr´un suflet, răpede. – Și
răsuflu, pl.
urĭ. V.
dușcă.răsuflet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsúflet (
pop.)
(-su-flet) s. n.,
pl. răsúflete răsuflet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răsuflet n. (poetic) răsuflare:
când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele EM. [Derivat din
suflet, cu sensul primitiv de «suflare»].
răsuflet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (
Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. —
Răsufla +
suf. -
et.