răstoacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din
sl. *rastokŭ.răstoacă (Dicționaru limbii românești, 1939)răstoácă (
oa dift.) f., pl.
e (rus.
rastok, braț de rîŭ, bg.
rostok, inima caruluĭ. V.
răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.
răstoacă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)răstoácă, răstoci, s.f. – Lac, baltă, tău (Hoteni). – Din sl. *rastoku.
răstoacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răstoácă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. răstoácei; pl. răstoácerăstoacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răstoacă f. locul unde se iea apa de pe o gârlă și se dă pe o alta (pentru a prinde pește), canal mic de scurs apa:
peste prundul din răstoace EM. [Rus. RASTOKŬ, brațul unui râu].
răstoacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (
Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. — Din
sl. *
rastokŭ.