răstigni - explicat in DEX

răstigni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

răstigni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.

răstigni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă

răstigni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. — Din sl. rastengnonti.

răstignì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].