răstav - explicat in DEX

răstav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSTÁV, răstavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fâșie de pământ pe care se cultivă un singur fel de plante. 2. Fâșie de pământ între două rânduri de semănături. II. Șină de fier dințată, care servește la fixarea formelor tipografice în rame. [Var.: ristáv s. n.] – Et. nec.

răstav (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răstáv (răstávuri), s. n. – 1. Distanța între rîndurile a două culturi. – 2. Cheie, pană de tipar. Sl. *rastavŭ de la rastaviti „a separa”, cf. bg. razstav „separare”, sb. stav „distanță între două culturi”, pol. rozstaw „amplasare”. Sensul 2 se datorează asemănării unei culturi cu o compoziție de tipar prin felul de dispunere a materialului. Cf. răstalniță, s. f. (pătuț, targă), probabil datorită separării tăbliilor, cf. sb. rastavnica „care desparte” (Titin).

răstav (Dicționaru limbii românești, 1939)
răstáv n., pl. urĭ (vsl. *raz-stavŭ, *rastavŭ, d. rastaviti, a separa, ca postavŭ d. postaviti. V. po- și u-stav, stăvesc). Sud. Hat, răzor, cărare lată între racle la lanurĭ (V. mejdină). În tipografie, șină dințată cu care se strîng literele și care la un loc cu altele, apare ca o cărare în cadru care cuprinde pagina. O unealtă la războĭu de țesut.

răstav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri

răstav (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răstav n. 1. în tipografie, bucăți de fier cu cari se strâng literele în presă; 2. unealtă la răsboiul de țesut; 3. fig. cadru. [Tras din slav. RASTAVITI, a separa].

răstav (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSTÁV, răstavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fâșie de pământ pe care se cultivă un singur fel de plante. 2. Fâșie de pământ între două rânduri de semănături. II. Șină de fier dințată, care servește la fixarea formelor tipografice în rame. [Var.: ristáv s. n.] — Et. nec.