răspăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSPẮR s. n. 1. (În
loc. și
expr.)
în răspăr =
a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor;
b) împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare;
c) potrivnic, ostil; echivoc.
În răspărul... = în ciuda..., în pofida...
A lua (pe cineva sau ceva)
în răspăr =
a) a-și bate joc (de cineva sau ceva), a lua în râs;
b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar)
A-i merge în răspăr = a-i merge cuiva rău, a întâmpina greutăți.
2. (Rar) Răfuială. –
Răs- +
păr1.răspăr (Dicționaru limbii românești, 1939)răspắr m., pl.
erĭ (
răs- și
păr 1).
Dun. Un fel de ghiborț foarte rar (
acerina Schraester). S. n.
În răspăr (toată țara), contra păruluĭ:
a te rade în răspăr (cu perdaf), a peria haĭna în răspăr. A lua pe cineva în răspăr, a-l trata aspru, a-l lua răpede [!], a-l brusca.
răspăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răspắr (în
expr.)
s. n.răspăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răspăr m. peștișor cu spini pe spinare
(Gastrosteus pungitius). [Slav. RAS și
păr]. ║ adv.
în răspăr, în direcțiune opusă părului, contrar:
a lua în răspăr, a trata aspru pe cineva.
răspăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSPẮR s. n. 1. (în
loc. și
expr.)
În răspăr =
a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor;
b) împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare;
c) potrivnic, ostil; echivoc.
În răspărul... = în ciuda..., în pofida...
A lua (pe cineva sau ceva)
în răspăr =
a) a-și bate joc (de cineva sau ceva), a lua în râs;
b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar)
A-i merge în răspăr = a-i merge cuiva rău, a întâmpina greutăți.
2. (Rar) Răfuială. —
Pref. răs- +
păr1.