răsărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de
a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont;
spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦
Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi.
2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est.
3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (
2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊
Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. –
V. răsări.răsărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit
2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii.
2. Care depășește măsura comună, obișnuită;
fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. –
V. răsări.răsărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Răsărít (zonă geografică)
s. propriu
n.răsărit (Dicționaru limbii românești, 1939)răsărít, -ă adj. (d.
răsar). Ĭeșit din pămînt (vorbind de plante):
orz răsărit. În relief, rîdicat [!] (nu săpat):
chip răsărit. Fig. Maĭ înalt, destul de înalt:
un băĭat răsărit. S. n., pl.
urĭ. Timpu cînd răsare (apare) soarele saŭ alte astre:
de la răsărit pînă la apus. Locu de unde răsare soarele (orientu, estu):
spre răsărit. Țările din partea din spre [!] care răsare soarele:
treĭ craĭ de la răsărit.răsărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei)
s. n.,
pl. răsăríturirăsărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răsărit a.
1. ieșit din pământ:
flori răsărite; 2. înalt de stat:
boi din cei mai răsăriți ISP.;
3. în relief:
chipuri răsărite OD. ║ n.
1. momentul când un astru apare la orizont:
dela răsărit până la asfințit; 2. partea cerului unde soarele se ridică d’asupra orizontului (ca punct cardinal):
răsăritul și apusul.răsărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de
a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont;
spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦
Fig. începutul unei ere sau al unei vieți noi.
2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est.
3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (
2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊
Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. —
V. răsări.răsărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit
2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii.
2. Care depășește măsura comună, obișnuită;
fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. —
V. răsări.