răpciune - explicat in DEX

răpciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂPCIÚNE s. m. Numele popular al lunii septembrie. – Et. nec.

răpciune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răpciúne s. m. – Septembrie. – Var. răpciun. Origine îndoielnică. Se consideră reprezentant al lat. raptiōnem „șterpeleală” interpretat drept „culesul viei” (Pu;cariu 1433; Tiktin); din lat. *rapatiōnem ‹ rapa, cu sensul de „recoltă de ridichi” (Drăganu, St. rum., 1-6; REW 7074a). Toate aceste explicații sînt forțate. Pușcariu, Lat. ti, 12, s-a gîndit la o creație artificială a latiniștilor, soluție și mai puțin probabilă. Prezența suf. -ciune nu este o probă suficientă că acest cuvînt este moștenit, fiindcă acest suf. se poate atașa și la elemente sl. (cf. slăbiciune). Poate se leagă de cuvîntul anterior.

răpciune (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
răpciúne, s.n. – (pop.) Luna septembrie. – Lat. raptionem „șterpeleală„, interpretat drept „culesul viei” (Pușcariu, Tiktin cf. DER); Cf. răpi (MDA).

răpciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răpciúne (pop.) s. m., g.-d. art. lui răpciúne

răpciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Răpciune m. numele popular al lunei Septemvrie. [Lat. RAPTIONEM, seceriș: lit. luna secerișului].

răpciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂPCIÚNE s. m. Numele popular al lunii septembrie. — Et. nec.