răpăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RĂPĂITÚRĂ,răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură.
răpăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) răpăitúră(-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RĂPĂITÚRĂ,răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] — Răpăi + suf. -tură.