răpăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV.
Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la
pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La
pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică.
răpăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răpăí (răpăiésc, răpăít), vb. – A ropoti, a plescăi, a tropoti. –
Var. ropoi, răpăni. Creație expresivă,
cf. dupăi, tropăi. –
Der. răpăială, s. f. (zgomot produs de ploaie);
răpănitor, adj. (zgomotos);
răpăitură, s. f. (răpăit).
răpăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răpăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
rắpăie, imperf. 3
sg. răpăiá; conj. prez. 3
să rắpăierăpăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV.
Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la
pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice, 4 (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La
pers. 3) A trosni. — Formație onomatopeică.
răpăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)rắpăĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (imit. ca și
tropăĭ. V.
răpștesc). Cad orĭ izbesc răpede [!] și în mare număr:
ploaĭa răpăĭa în geamurĭ (Sov. 243),
copitele se auzeaŭ răpăind pe cîmp, tarabangiu răpăĭa din tarabană. – Și
rópăĭ.răpăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răpăì v. a bate din picioare sau din palme. [Onomatopee].