răpăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit
2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [
Pr.:
-pă-i-a-] –
Răpăi +
suf. -eală.răpăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răpăiálă s. f.,
g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiélirăpăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit
2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [
Pr.: -
pă-i-a-] —
Răpăi +
suf. -
eală.răpăĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)răpăĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a răpăi, ropot:
răpăĭala ploiĭ, a copitelor.