răgaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂGÁZ, (rar)
răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire.
2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊
Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. –
Et. nec.răgaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răgáz (răgázuri), s. n. – Repaus, odihnă, așteptare, amînare. –
Var. regaz. Origine incertă. Poate fi un
der. din
sb. gaz „vad”;
cf. zăgaz și
sb. (za)gaziti „a trece prin vad”,
sb. razgaziti „a fixa separat”, care permite să presupunem un *
răzgaz (
cf. răstimp față de
zăstimp), cu disimilare posterioară. Pentru semantism,
cf. sp. vado „repaus”. Relația cu
sl. rokŭ „soroc” sau
lituan.
rákas „soroc” (Cihac, II, 303; Tiktin) este dificilă fonetic.
răgaz (Dicționaru limbii românești, 1939)răgáz n., pl.
urĭ (indirect d. litv.
rákas timp, răgaz, d. vsl.
rokŭ, termin, de unde și rom.
soroc). Timp de repaus, repaus:
n´am răgaz, muncesc fără răgaz. A da cuĭva răgaz, a-ĭ da timp liber, a-l lăsa liber ca să se odihnească orĭ să facă ceva. – Și
regáz (Con. 149 și pop. în Vs.). V.
răspas, răzbun, popas.răgaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răgáz s. n.,
pl. răgázurirăgaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răgaz n.
1. timp disponibil, repaos;
2. amânare, păsueală. [Cf. litfan RAKAS, termen, timp].
răgaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂGÁZ, (rar)
răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire.
2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊
Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. —
Et. nec.