răfuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de
a se răfui. [
Pr.:
-fu-ia-] –
Răfui +
suf. -eală.răfuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răfuiálă s. f.,
g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiélirăfuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [
Pr.: -
fu-ia-] —
Răfui +
suf. -
eală.răfuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)răfuĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a răfui.
Fig. Învățătură de minte, regulare, punerea cuĭva la locu luĭ:
i se cuvenea o răfuĭală, ĭ-a tras o răfuĭală.