răfui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV.
Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. –
Et. nec.răfui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV.
1. Refl. A limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se certa; a se bate cu cineva. ◊
Tranz. După ce-l răfuia bine, îi da drumul (CREANGĂ).
2. Tranz. (
Înv.) A lichida un cont cu cineva; a achita, a plăti.
răfui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!răfuí (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se răfuiéște, imperf. 3
sg. se răfuiá; conj. prez. 3
să se răfuiáscărăfui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV.
Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. —
Et. nec.răfuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răfuì v.
1. a regula o socoteală, a plăti o datorie;
2. a se justifica:
amar îți vei da seamă, foarte greu te-i răfui NEGR.:
3. a se revanșa. [Origină necunoscută].