răculeț - explicat in DEX

răculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț.

răculeț (Dicționaru limbii românești, 1939)
răculéț m. (dim. d. rac). Munt. O plantă poligonacee care crește pin [!] pășunile umede de la munte și a căreĭ rizomă, groasă, tîrîtoare și răsucită, are proprietățĭ astringente și vulnerare (polýgonum bistorta).

răculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți

răculeț (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RĂCULÉȚ (‹ rac) s. m. Plantă erbacee perenă, cu tulpina de 30-100 cm, cu rizom gros, răsucit în formă de S, și flori roz-roșietice, dispuse într-un spic terminal (Polygonum bistorta). Crește pe pajiști umede, în regiunea montană și subalpină. Rizomul are proprietăți astringente, antidiareice și hemostatice.

răculeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răculeț m. plantă cu flori albe roșiatice, al cării rizom gros posedă proprietăți astringente și vulnerare (Polygonum bistorta). [Derivat din rac, după coloarea florilor sale].

răculeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bîstorta). — Rac + suf. -uleț.