răcuină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină.răcuină (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)răcuínă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.) Scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Din sl. rakovina (DER).
răcuină (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RĂCUÍNĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpină fragilă, frunze verticilate și flori albe sau albe-verzui, dispuse în panicule (
Galium rotundifolium). Crește în păduri.
răcuină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină.