răchițică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui
răchită. 2. (La
pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile
(Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu
(Elaeagnus angustifolia). –
Răchită +
suf. -ică.răchițică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răchițícă s. f.,
g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélelerăchițică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răchițică f. sau
salcie mirositoare, mic și frumos arbore cu flori mici odorante
(Elaeagnus).răchițică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui
răchită. 2. (La
pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (
Oxycoccus quadripetalus).
3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (
Elaeagnus angustifolia). —
Răchită +
suf. -
ică.