răbufnire - explicat in DEX

răbufnire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni.

răbufnire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri

răbufnire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. — V. răbufni.