răbuì - explicat in DEX

răbui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.

răbui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răbuí (-uiésc, răbuít), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară).

răbui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă

răbui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). — Cf. germ. reiben „a freca”.

răbuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răbuì v. Mold. a freca cu o unsoare: răbuind cioboatele cu dohot CR. [Cf. nemț. REIBEN, a freca].