răbda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂBDÁ, rabd, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor.
2. Tranz. și
intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊
Expr. (
Tranz.)
A (nu)-l răbda (pe cineva)
inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să...
Cum îl rabdă locul (sau
pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile.
A (nu)-l mai răbda (pe cineva)
puterile să... = a (nu) mai putea să...
3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. –
Et. nec.răbda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răbdá (rábd, răbdát), vb. –
1. A rezista, a îndura. –
2. A suporta, a tolera, a admite, a suferi. –
Var. înv. și
Trans. rebda. Mr. aravdu, arăvdare. Lat. *
re-e(n)mendāre „a îmbunătăți”,
cf. sp. remendar „a întări cu un petic”, ca și
mr. amindari „a îmbunătăți, a cîștiga”. Tranziția semantică de la „a face rezistent” la „a rezista” este aceeași cu a lui
îndura. Fonetic, rezultatul *
remda a dezvoltat a consoană auxiliară, *
rămbda, cf. fr. chambre, sp. hombre și
rom. cam dogit ›
cambdogit, exemplu citat de Țicăloiu,
ZPRh., LI, 280-91. Nu lipsesc alte explicații, care nu par convingătoare: din
sl. raditi, raždą „a avea grijă de” (Cihac, II, 302); din
lat. *re-obdurāre (Cihac, I, 224; Koerting 7958; Weigand,
BA, II, 260;
cf. împotrivă Densusianu,
Rom., XXXIII, 284; din
lat. rῑgĭdāre (E. Herzog,
Dacor., I, 222-4 și
Dacor., V, 495-97;
cf. împotrivă Graur,
BL, V, 111 și Rosetti, 175); din
lat. rĕgĕre „a conduce” (Giuglea,
Dacor., IV, 380); din
lat. răbĭdāre „a turba” (Pușcariu,
Dacor., VIII, 127-31) sau *
rubĭdāre „a turba” (Pușcariu,
Lr., 122); din
lat. repĕdāre „a se retrage” (Scriban).
Der. răbdare (
mr. răvdare),
s. f. (calm; resemnare, îndurare);
răbdător, adj. (calm, suferitor);
răbdăriu, adj. (blînd, încercat);
nerăbădtor, adj. (neliniștit);
nerăbdare, s. f. (neliniște).
răbda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răbdá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. rabd, 2
sg. rabzi, 3
rábdărăbda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂBDÁ, rabd, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor.
2. Tranz. și
intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊
Expr. (
Tranz.)
A (nu)-l răbda (pe cineva)
inima (
să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să...
Cum îl rabdă locul (sau
pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile.
A (nu)-l mai răbda (pe cineva)
puterile să... = a (nu) mai putea să...
3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. —
Et. nec.răbdà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răbdà v. a avea răbdare, a suferi cu tărie. [Origină necunoscută].