rățoĭ - explicat in DEX

rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂȚÓI¹, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.

rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂȚOͲ, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi¹.

rățoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rățói¹ s. m., pl. rățói, art. rățóii

rățoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!rățoí² (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă

rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂȚÓI¹, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. — Rață + suf. -oi.

rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂȚOͲ, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. — Din rățoi¹.

rățoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît [!] rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).

rățoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene ? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].